Stiri auto si sfaturi tehnice pentru pasionati.


KIA Sportage este „Cel mai 4X4” SUV din România

KIA Sportage este „Cel mai 4X4” SUV din România

Modelul KIA Sportage, comercializat în România de KIA Romauto, și-a dovedit calitățile în cadrul concursului „Cel mai 4X4″ obținând titlul de „Cel mai 4X4 SUV din România”. Modelul poate fi achiziționat din rețeaua de dealeri KIA cu prețuri cuprinse între 15.891euro și 24.864 euro (TVA si contravaloarea primei de casare incluse).

Juriul competiției „Cel mai 4X4″, format din jurnaliști cu renume în presa românească, a decis că SUV-ul KIA Sportage este cel mai performant din segmentul său. După o competiție acerbă, în care automobilele aliniate la start au parcurs atât probe on-road cât și off-road pe șoselele și drumurile neamenajate din zona Mateiaș – Lerești, Sportage a adunat cele mai multe puncte, dovedindu-și superioritatea. Este pentru prima dată când un model KIA triumfă în cadrul acestei competiții ajunsă la cea de-a XIII-a ediție.

„Sportage este modelul care a adus constructorului Kia primul titlu din istoria competiției «Cel mai 4×4». Recunoașterea juriului ne onoreaza și ne bucură, în egală măsură, confirmând evoluția pe care brandul Kia a înregistrat-o pe toate planurile în ultimii ani.

Sportage, acum la o a treia generație, a beneficiat de câteva îmbunătățiri în mai multe privințe (design exterior, tehnologie, materiale interioare etc), începând cu luna ianuarie a acestui an.

Modelul Sportage, produs cu un real succes în Europa, la fabrica din Slovacia, pentru europeni, și-a dovedit din plin calitățile, o primă dovadă fiind prestigiosul premiu “Best compact SUV” în Germania, acordat de binecunoscuta companie JDPower acum mai puțin de o lună. Acest premiu a fost oferit în urma concluziilor studiilor de satisfacție a clienților, de calitate a autovehiculelor, precum și altor criterii de comparație.

În România, acest model reprezintă peste 80% din vânzările noastre, dovadă că Sportage are nu doar calități deosebite, dar și o foarte bună poziționare în piață, din punctul de vedere al prețului, fără să mai vorbim de ofertele speciale din acest an.

Kia Romauto, importatorul autorizat Kia Motors împlineste anul acesta 10 ani de prezență pe piata românească, motiv suplimentar de bucurie și mândrie pentru titlul obținut de Kia Sportage.

Sursa KIA Romania.

(Visited 17 times, 1 visits today)




Cartea de salvare a propriului autoturism






Alegeti si alte stiri                                                           






Articole din pagina principala





Modelul lunii


Autovehiculul lunii este Skoda 130 RS !



DIVERTISMENT AUTO

‘Porsche al Estului’: ŠKODA 130 RS – 40 de ani de pasiune pentru viteză



Povestea ŠKODA RS a început în 1974, cu mașinile de curse ŠKODA 180 RS și ŠKODA 200 RS. Legendara ŠKODA 130 RS din anii 1970 și 1980 a fost una dintre cele mai de succes mașini sport din acea perioadă. Producătorul de automobile din Republica Cehă a lansat ŠKODA Octavia RS drept primul model RS din noua eră, în 2000.

1974: ŠKODA 180 RS și 200 RS – mașini spectaculoase de curse

ŠKODA a utilizat pentru prima dată în 1974 abrevierea RS pentru a denumi un model. Automobilele de curse ŠKODA 180 RS și 200 RS sunt considerate a fi mașinile RS originare. Motivul dezvoltării lor a fost dorința de a concura în clasele prestigioase și de volum mai mare ale curselor auto, precum și dorința de a aduce pe pistele de curse mărci care aveau succes la vânzări la nivel internațional.

După o pregătire de numai o jumătate de an, în primăvara anului 1974, ŠKODA lansa trei modele supersport (un 180 RS și două 200 RS), care concurau pentru prima dată într-o competiție oficială de motorsport în luna iunie a aceluiași an, cunoscute apoi drept ŠKODA Rally. “Modelele ŠKODA 180 RS și 200 RS reprezentau intrarea mărcii în raliurile de înaltă clasă,” spune Michal Velebný, Restoration Workshop Manager la Muzeul ŠKODA ...









Mecanica si sfaturi tehnice


Stiri si informatii tehnice