Stiri auto si sfaturi tehnice pentru pasionati.


Despre noua lege privind taxa de poluare

Despre noua lege privind taxa de poluare: Nefundamentată, Incorectă şi cu Efecte Dure pentru Transportatori şi Economia Naţională

Conform cu uzanţa devenită comună pentru ministerele româneşti, Ministerul Mediului şi Pădurilor propune Parlamentului României un nou act normativ făcut „pe genunchi” şi având ca scop doar preîntâmpinarea demarării procedurii de încălcare de către Comisia Europeană.

Astfel, ca urmare a rezoluţiei Curţii Europene de Justiţie în Cauza C-402/09 Tatu, ministerul anterior menţionat a pregătit un proiect de act normativ care nu face altceva decât să încerce să amelioreze situaţia creată prin ordonanţele anterioare prin care bugetul de stat a încasat, în mod discriminatoriu şi incorect, sume importante de la transportatori la achiziţionarea de vehicule.

Precizăm că în fundamentarea acestui proiect de act normativ se pleacă de la o serie de premize eronate – dispoziţiile Directivei 2009/33 care se referă la achiziţionarea de vehicule nepoluante de către autorităţi şi firmele care realizează servicii publice – extinzând domeniul de aplicare al acesteia pentru toţi posesorii de vehicule, dar uită să precizeze faptul că, în baza Regulamentului 800/2008 ar trebui să acorde ajutoare de stat pentru achiziţia de vehicule cu grad redus de poluare care, în cazul retehnologizării vehiculelor existente, să ajungă până la 55% din costurile eligibile.

În plus, proiectul de act normativ nu ţine cont de taxele şi impozitele plătite de transportatori şi nici de dispoziţiile Directivei 1999/62, cu ultimele modificări, respectiv de ultimele amendamente care tocmai au fost aprobate de Parlamentul European, respectiv internalizarea costurilor externe determinate de poluarea fonică, atmosferică şi de congestie.

În acest fel, Ministerul Mediului şi Pădurilor nu face altceva decât să vină cu o nouă propunere divergentă faţă de dispoziţiile legislaţiei europene în domeniul transporturilor, mediului şi al taxării încercând să crească mai mult povara fiscală de pe umerii transportatorilor rutieri.

Având în vedere cele precizate mai sus, UNTRR consideră că cea mai bună variantă este o abordare simplă, aplicabilă tuturor, care să stimuleze achiziţionarea de vehicule noi dar să prevadă şi o diferenţiere corectă prin impozitare şi taxarea utilizării infrastructurii în funcţie de gradul de poluare al vehiculului.

În acest sens, UNTRR consideră că un exemplu de urmat ar putea fi considerat cel german, iar rezultatele ar fi: plata unei taxe doar în cazul în care vehiculul circulă, valori ale rovinietei mai reduse pentru vehiculele mai puţin poluante, o reducere a impozitului în funcţie de gradul de poluare şi vechimea vehiculului şi o creştere a încasărilor la bugetul statului, indiferent că este vorba de bugetul general sau de fondul de mediu.

Reamintim autorităţilor faptul că, în prezent, transportatorii sunt susţinători ai bugetului local prin taxele şi impozitele achitate, iar neabrogarea taxei de poluare şi doar modificarea acesteia printr-o taxă cu alt nume nu va face altceva decât să îi oblige pe transportatori să practice tarife superioare, ceea ce va determina un efect în lanţ la nivelul economiei româneşti.

Sursa: Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania

(Visited 8 times, 1 visits today)




Cartea de salvare a propriului autoturism






Alegeti si alte stiri                                                           






Articole din pagina principala





Modelul lunii


Autovehiculul lunii este Skoda 130 RS !



DIVERTISMENT AUTO

‘Porsche al Estului’: ŠKODA 130 RS – 40 de ani de pasiune pentru viteză



Povestea ŠKODA RS a început în 1974, cu mașinile de curse ŠKODA 180 RS și ŠKODA 200 RS. Legendara ŠKODA 130 RS din anii 1970 și 1980 a fost una dintre cele mai de succes mașini sport din acea perioadă. Producătorul de automobile din Republica Cehă a lansat ŠKODA Octavia RS drept primul model RS din noua eră, în 2000.

1974: ŠKODA 180 RS și 200 RS – mașini spectaculoase de curse

ŠKODA a utilizat pentru prima dată în 1974 abrevierea RS pentru a denumi un model. Automobilele de curse ŠKODA 180 RS și 200 RS sunt considerate a fi mașinile RS originare. Motivul dezvoltării lor a fost dorința de a concura în clasele prestigioase și de volum mai mare ale curselor auto, precum și dorința de a aduce pe pistele de curse mărci care aveau succes la vânzări la nivel internațional.

După o pregătire de numai o jumătate de an, în primăvara anului 1974, ŠKODA lansa trei modele supersport (un 180 RS și două 200 RS), care concurau pentru prima dată într-o competiție oficială de motorsport în luna iunie a aceluiași an, cunoscute apoi drept ŠKODA Rally. “Modelele ŠKODA 180 RS și 200 RS reprezentau intrarea mărcii în raliurile de înaltă clasă,” spune Michal Velebný, Restoration Workshop Manager la Muzeul ŠKODA ...









Mecanica si sfaturi tehnice


Stiri si informatii tehnice