Stiri auto si sfaturi tehnice pentru pasionati.


Rezultatele financiare Mazda au crescut in primul trimestru al anului fiscal curent

Rezultatele financiare Mazda au crescut in primul trimestru al anului fiscal curent

După o primă creştere a veniturilor în primul trimestru al anului fiscal, Mazda Motor Corporation a confirmat obiectivele care prevăd un al treilea an consecutiv cu rezultate record. Constructorul japonez de maşini a raportat pentru perioada aprilie-iunie venituri de 806 miliarde de yeni (6,01 miliarde de euro), cu 14% mai mult de la an la an, cu profituri operaționale de 53,3 miliarde de yeni (398 milioane euro)*.

Vânzările Mazda au înregistrat creșteri și pe piața din România, unde compania a încheiat luna iulie cu un număr record de 112 unități comercializate. Astfel, vânzările pentru anul în curs au ajuns la 569 de unități după 7 luni, în creștere cu 26% față de aceeași perioadă a anului trecut. Unul dintre modelele care au contribuit la această creștere este noul Mazda CX-3.

mazda2Volumul vânzărilor la nivel mondial a reflectat, de asemenea, o tendinţă pozitivă, fiind în creştere în cursul trimestrului cu 16% și ajungând la 370.000.

Evoluția s-a bazat pe contribuția noilor modele cum ar fi Mazda CX-3, un SUV de clasă mică și cu o cerere puternică încă de la lansare în Japonia, Australia şi Germania. Noul Mazda2, Mazda6 2015 şi Mazda CX-5 2015 au înregistrat, de asemenea, vânzări semnificative, la fel şi a patra generaţie Mazda MX-5, chiar din prima lună de la lansarea pe piaţa din Japonia.

Modelul este acum disponibil şi în America de Nord, iar în Europa se va lansa în toamnă. Acestea şi alte modele cu tehnologie SKYACTIV reprezintă acum 84% din cifra de afaceri la nivel mondial.

La nivel regional, vânzările de automobile Mazda în Europa au crescut cu 11%, reprezentând 49.000 de unităţi** în perioada menţionată, iar în cazul pieţei din UK, o piaţă cu o cerere mai susținută, vânzările au crescut cu 20%.

În Japonia, cifra de afaceri a crescut cu 44% pentru cele trei luni, China a raportat pentru primul trimestru o creştere record cu 31%, iar Australia (+17%) a ridicat cota de piaţă Mazda la 9,4%.

Mazda consideră rezultatele acestui trimestru drept un progres clar spre atingerea obiectivelor sale pentru întregul an. Compania se aşteaptă să vândă 1,49 milioane de vehicule în cursul anului fiscal curent, care se termină în martie 2016, în creştere cu 7% de față de anul anterior. Prognoza conform căreia compania va înregistra pentru al treilea an consecutiv o creştere record a profitului operaţional, la 210 miliarde de yeni (1,62 miliarde euro) în baza unor venituri de 3.250 de miliarde de yeni (25 de miliarde euro), a rămas neschimbată.

(Visited 1 times, 1 visits today)




Cartea de salvare a propriului autoturism






Alegeti si alte stiri                                                           






Articole din pagina principala





Modelul lunii


Autovehiculul lunii este Skoda 130 RS !



DIVERTISMENT AUTO

‘Porsche al Estului’: ŠKODA 130 RS – 40 de ani de pasiune pentru viteză



Povestea ŠKODA RS a început în 1974, cu mașinile de curse ŠKODA 180 RS și ŠKODA 200 RS. Legendara ŠKODA 130 RS din anii 1970 și 1980 a fost una dintre cele mai de succes mașini sport din acea perioadă. Producătorul de automobile din Republica Cehă a lansat ŠKODA Octavia RS drept primul model RS din noua eră, în 2000.

1974: ŠKODA 180 RS și 200 RS – mașini spectaculoase de curse

ŠKODA a utilizat pentru prima dată în 1974 abrevierea RS pentru a denumi un model. Automobilele de curse ŠKODA 180 RS și 200 RS sunt considerate a fi mașinile RS originare. Motivul dezvoltării lor a fost dorința de a concura în clasele prestigioase și de volum mai mare ale curselor auto, precum și dorința de a aduce pe pistele de curse mărci care aveau succes la vânzări la nivel internațional.

După o pregătire de numai o jumătate de an, în primăvara anului 1974, ŠKODA lansa trei modele supersport (un 180 RS și două 200 RS), care concurau pentru prima dată într-o competiție oficială de motorsport în luna iunie a aceluiași an, cunoscute apoi drept ŠKODA Rally. “Modelele ŠKODA 180 RS și 200 RS reprezentau intrarea mărcii în raliurile de înaltă clasă,” spune Michal Velebný, Restoration Workshop Manager la Muzeul ŠKODA ...









Mecanica si sfaturi tehnice


Stiri si informatii tehnice