Stiri auto si sfaturi tehnice pentru pasionati.


Sărbătorirea a 50 de ani de istorie BMW M

Toate privirile vor fi aţintite asupra BMW M GmbH la Goodwood Festival of Speed din 2022, deoarece legendara divizie Motorsport a BMW sărbătoreşte cinci decenii de succes. Participanţii la festival vor asista la premiera mondială a primului BMW M3 Touring şi la premiera din Marea Britanie a noului BMW M4 CSL, ambele urcând pe traseul de viteză în coastă pe parcursul celebrului eveniment de patru zile. Toate acestea pe fundalul unei sculpturi atractive Central Feature pe peluza Goodwood House, concepută ca un omagiu adus la 50 de ani de excelenţă în sporturile cu motor, deoarece prezintă unele dintre cele mai emblematice modele de la BMW M. Pe de altă parte, vizitatorii vor putea vedea – iar în unele cazuri, conduce – cele mai recente modele din gama interesantă BMW, inclusiv noile BMW iX1, i7, i4 şi iX M60.

Pentru prima dată în istoria sa, gama BMW M va fi completată de un BMW M3 Touring, care este o distilare a competenţei şi cunoştinţelor tehnologice din familia BMW M3 şi M4, combinată cu caracterul practic al unui model touring cu cinci uşi. Acest ultim model BMW M va fi dezvăluit joi, 23 iunie, la BMW M @ Trackside, la ora 10.00 (ora locală, ora 12.00 ora României), alături de un M3 Touring de înaltă performanţă cu accesorii Performance, după care poate fi văzut pe Coastă, în categoria “First Glance”, în fiecare zi a Festivalului.

Alături de M3 Touring şi BMW M3 Touring MotoGP Safety Car, pe traseul de coastă va fi noul BMW M4 CSL, care îşi sărbătoreşte premiera în Marea Britanie. Acest coupé cu două locuri, perfecţionat pe circuit, este definit de o creştere a puterii de 40 CP faţă de actualul BMW M4 Competition Coupé, la 550 CP, în timp ce măsurile clare de reducere a masei – inclusiv utilizarea fibrei de carbon pentru acoperiş, capotă şi hayon – asigură un minus de 100 kg (în specificaţiile standard de pe piaţa germană). Drept urmare, noul BMW M4 CSL a înregistrat cel mai bun timp pe tur pentru un model BMW de stradă pe circuitul Nordschleife de la Nürburgring.

Cu BMW M GmbH ca marcă onorata, Central Feature din faţa Goodwood House va prezenta o expoziţie atrăgătoare de automobile BMW M din trecut, prezent şi viitor. BMW UK va adăuga legendarul BMW 3.0 CSL pe Central Feature, în timp ce BMW Group Classic oferă alte trei exemplare: BMW M1 Procar de la sfârşitul anilor 1970; un BMW Seria 3 (E90) WTCC şi BMW V12 LMR din 1999, câştigător la Le Mans. Instalaţia este completată de maşina de curse BMW M LMDh, care va debuta anul viitor.

Pe lângă furnizarea de automobile BMW M istorice pentru Central Feature, BMW Group Classic va aduce alte patru maşini de curse celebre la Goodwood’s Hillclimb. Pedro Piquet (Brazilia), fiul lui Nelson Piquet – triplu campion mondial de F1 -, va conduce prima maşină turbo campioană mondială de F1 din lume, Brabham BMW BT52 din 1983.

Joi, Steve Soper (Marea Britanie) va rula pe Coastă cu BMW V12 LMR. El este urmat de Markus Flasch (director executiv BMW M GmbH în perioada 2018-2021), care va fi la volan vineri, sâmbătă şi duminică.

ASR Leopold Prinţ de Bavaria (Germania) va pilota BMW 635CSi cu celebrul “nas de rechin”, iar Bruno Spengler (Canada) va pilota faimosul BMW Z4 GTR, care poartă designul Michel Vaillant de la cursa de 24 de ore de la Spa-Francorchamps din 2015 (model pe care a participat alături de legendarul Alex Zanardi şi Timo Glock).

Pentru mulţi, BMW M @ Trackside va constitui punctul focal pentru sărbătorile din weekendul lung. Încoronat de un BMW M1 original, standul va găzdui modele emblematice din trecutul ilustru al BMW M, de la legendarul BMW M3 (E30) până la veneratul BMW M3 CSL (E46). Acestea se vor alătura unei gamă fascinante a vedetelor BMW M din zilele noastre, de la BMW M5 CS de 635 CP şi BMW M4 GT3 perfecţionat pentru circuit până la noul BMW M850i Cabriolet şi inovatorul BMW i4 M50 electric. Vizitatorii vor putea să arunce o privire asupra viitorului BMW M, cu inovatorul BMW Concept XM, o viziune de înaltă performanţă fără compromisuri şi lux extravagant.

Stable Yard – dedicat încă o dată celei mai recente game BMW de modele electrice şi electrificate  va oferi şansa de a vedea uimitorul BMW i Vision Circular, un concept care ilustrează hotărârea companiei de a deveni cel mai sustenabil producător. Optimizat pentru economia circulară şi cu obiectivul de a obţine o utilizare a materialelor 100% reciclate şi reciclabile, BMW i Vision Circular oferă o imagine a unui automobil electric compact, dar luxos, cu accent pe dezvoltare durabilă pentru anul 2040.

Orientarea BMW asupra dezvoltării durabile este la fel de evidentă şi la noul BMW i7, expus în The Stable Yard după recenta sa premieră. Cea mai recentă versiune a sedanului emblematic al mărcii va redefini segmentul de lux cu noi niveluri de electrificare şi digitalizare. Sistemul de propulsie electric de ultimă generaţie este completat de o combinaţie de design interior luxos şi o experienţă de divertisment uimitoare, cu BMW iDrive multisenzorial şi BMW Theatre Screen unic, cu rezoluţie 8K şi diagonală de 79,5 cm. Aceste atribute sunt afişate suplimentar la noul BMW M760e, un plug-in hybrid de 571 CP care oferă performanţe impresionante, dar şi o eficienţă remarcabilă.

Dezvăluit recent, BMW iX1 îşi va face debutul în Marea Britanie la Goodwood Festival of Speed, reprezentând o altă premieră la Stable Yard. A treia generaţie BMW X1 prezintă un design mai clar, dezvoltare durabilă generală şi inovaţii digitale de ultimă oră. Disponibil pentru prima dată cu un sistem de propulsie electric, BMW iX1 xDrive30 este pregătit să ofere o autonomie electrică de 414-438 km (WLTP, date provizorii).

Acestor modele li se va alătura şi nava-amiral a companiei, noul BMW iX M60, un Sports Activity Vehicle electric, care combină plăcerea de a conduce fără emisii şi agilitatea sportivă cu luxul şi confortul în stil lounge. Alimentat de două motoare electrice BMW M eDrive pentru a oferi o capacitate inteligentă de tracţiune integrală BMW xDrive, BMW iX M60 poate accelera de la 0 la 100 km/h în 3,8 secunde, dar atinge şi o autonomie de până la 560 de kilometri (WLTP) la o singură încărcare.

Spectatorii vor putea experimenta singuri performanţa uimitoare a BMW iX M60 în timpul drive testelor “Electric Only” de vineri, unde vor putea să conducă şi noul BMW i4, primul Gran Coupé electric al mărcii, şi practicul BMW iX3.

Sursa: BMW Romania

(Visited 31 times, 1 visits today)




Cartea de salvare a propriului autoturism






Alegeti si alte stiri                                                           






Articole din pagina principala





Modelul lunii


Autovehiculul lunii este Skoda 130 RS !



DIVERTISMENT AUTO

‘Porsche al Estului’: ŠKODA 130 RS – 40 de ani de pasiune pentru viteză



Povestea ŠKODA RS a început în 1974, cu mașinile de curse ŠKODA 180 RS și ŠKODA 200 RS. Legendara ŠKODA 130 RS din anii 1970 și 1980 a fost una dintre cele mai de succes mașini sport din acea perioadă. Producătorul de automobile din Republica Cehă a lansat ŠKODA Octavia RS drept primul model RS din noua eră, în 2000.

1974: ŠKODA 180 RS și 200 RS – mașini spectaculoase de curse

ŠKODA a utilizat pentru prima dată în 1974 abrevierea RS pentru a denumi un model. Automobilele de curse ŠKODA 180 RS și 200 RS sunt considerate a fi mașinile RS originare. Motivul dezvoltării lor a fost dorința de a concura în clasele prestigioase și de volum mai mare ale curselor auto, precum și dorința de a aduce pe pistele de curse mărci care aveau succes la vânzări la nivel internațional.

După o pregătire de numai o jumătate de an, în primăvara anului 1974, ŠKODA lansa trei modele supersport (un 180 RS și două 200 RS), care concurau pentru prima dată într-o competiție oficială de motorsport în luna iunie a aceluiași an, cunoscute apoi drept ŠKODA Rally. “Modelele ŠKODA 180 RS și 200 RS reprezentau intrarea mărcii în raliurile de înaltă clasă,” spune Michal Velebný, Restoration Workshop Manager la Muzeul ŠKODA ...









Mecanica si sfaturi tehnice


Stiri si informatii tehnice