Stiri auto si sfaturi tehnice pentru pasionati.


Ford va închide o fabrică din Marea Britanie

Ford are două fabrici în Marea Britanie unde se produc motoare, care sunt exportate în Germania, Turcia, SUA și în alte regiuni. Livrările ar putea fi afectate în cazul în care Regatul Unit părăsește UE fără un acord.

Ford a confirmat că va închide o fabrică din Marea Britanie în cadrul restructurării operațiunilor europene, parte dintr-un proces mai amplu în valoare de 11 miliarde dolari, la nivel global.

Fabrica Ford din Bridgend va fi închisă, compania confirmând astfel informațiile anterioare, aducând astfel reduceri de costuri afacerilor Ford Europe. Uzina construiește motoare, inclusiv pentru modelul subcompact Fiesta, și tot aici erau produse parte din motoarele utilizate pe defunctul B-Max, produs la Craiova.

Producția motorului 1.5 litri benzină se va opri în februarie anul viitor, însă va mai fi în vigoare un contract cu Jaguar Land Rover, până în septembrie 2020.

Costurile acestei închideri vor fi destuld e ridicate, circa 650 milioane dolari, din care 400 milioane dolari fiind bani pe care compania trebuie să-i lpătească angajaților. Diferența este dată de cheltuieli cu fondurile de pensii precum și deprecieri și ampotizări accelerate. Costurile vor fi incluse diferențiat, în bilanțurile pentru acest an sau, după caz, în cele de anul viitor.

Ford a mai spus că eforturile de a identifica noi oportunități de producție pentru Bridgend nu au avut succes. Angajații au făcut presiuni pentru identificarea de tehnologii noi, hibrid sau electrice, pentru a fi produse în uzină.

Sursa, citeste mai departe

(Visited 1 times, 1 visits today)




Cartea de salvare a propriului autoturism






Alegeti si alte stiri                                                           






Articole din pagina principala





Modelul lunii


Autovehiculul lunii este Skoda 130 RS !



DIVERTISMENT AUTO

‘Porsche al Estului’: ŠKODA 130 RS – 40 de ani de pasiune pentru viteză



Povestea ŠKODA RS a început în 1974, cu mașinile de curse ŠKODA 180 RS și ŠKODA 200 RS. Legendara ŠKODA 130 RS din anii 1970 și 1980 a fost una dintre cele mai de succes mașini sport din acea perioadă. Producătorul de automobile din Republica Cehă a lansat ŠKODA Octavia RS drept primul model RS din noua eră, în 2000.

1974: ŠKODA 180 RS și 200 RS – mașini spectaculoase de curse

ŠKODA a utilizat pentru prima dată în 1974 abrevierea RS pentru a denumi un model. Automobilele de curse ŠKODA 180 RS și 200 RS sunt considerate a fi mașinile RS originare. Motivul dezvoltării lor a fost dorința de a concura în clasele prestigioase și de volum mai mare ale curselor auto, precum și dorința de a aduce pe pistele de curse mărci care aveau succes la vânzări la nivel internațional.

După o pregătire de numai o jumătate de an, în primăvara anului 1974, ŠKODA lansa trei modele supersport (un 180 RS și două 200 RS), care concurau pentru prima dată într-o competiție oficială de motorsport în luna iunie a aceluiași an, cunoscute apoi drept ŠKODA Rally. “Modelele ŠKODA 180 RS și 200 RS reprezentau intrarea mărcii în raliurile de înaltă clasă,” spune Michal Velebný, Restoration Workshop Manager la Muzeul ŠKODA ...









Mecanica si sfaturi tehnice


Stiri si informatii tehnice