Stiri auto si sfaturi tehnice pentru pasionati.


Opel Insignia, un automobil cu caracter frumos

Opel Insignia, un automobil cu caracter

Opel Insignia

De la lansarea sa, modelul Opel Insignia a câștigat peste 50 de premii la nivel național și internațional, inclusiv prestigiosul titlu de „Maşina anului”.

Clienții au confirmat acest succes prin nivelul ridicat al cererii – până în prezent au fost vândute peste 400.000 de unități din cel mai performant model al mărcii. Datorită noilor motorizări pe benzină și tehnologiilor de vârf, modelul Insignia este pregătit pentru a-și continua traseul încununat cu succes și cu noul model aferent anului 2012.

Noul motor pe benzină cu putere de 103 kW/140 CP impune noi standarde în materie de economie de combustibil

Noul motor pe benzină 1.4 turbo ecoFLEX este rezultatul unei reduceri fără compromisuri a cilindreei. Împreună cu o transmisie manuală cu șase trepte de viteză, tehnologia Start/Stop, sistemul de servodirecție, panourile aerodinamice de sub caroserie și pneurile 225/50 R 17 cu rezistență redusă la rulare, acesta este cel mai economic motor pe benzină din întreg segmentul de autovehicule de dimensiuni medii.

Toate acestea împreună reduc consumul de combustibil al motorului 1.4 turbo – în comparație cu versiunea precedentă de 1,8 litri, care dezvoltă de asemenea o putere de 103 kW/140 CP – cu doi litri în cazul modelului sedan, până la 5,6 litri per 100 km.

Emisiile de CO2 sunt reduse cu 45 de grame la 134 de grame pe km. În ambele cazuri, are loc o reducere cu peste 25 de procente. În același timp, cuplul generat de către cel mai economic motor pe benzină din clasă a crescut cu aproximativ 15%, până la 200 Nm.

Dispunând de un asemenea potențial în materie de performanță, modelul Insignia 1.4 turbo ecoFLEX poate accelera de la zero la 100 km/h în doar 10,9 secunde, atingând o viteză maximă de 205 km/h. Modelul de vârf al Opel este disponibil cu această variantă de propulsie în versiunea sedan sau ca Sports Tourer și impune, de asemenea, noi standarde în segmentul station wagon, cu un consum de 5,9 litri per 100 km și emisii de CO2 de 139 g/km.

Îmbunătățirile aduse noului tren de rulare includ, de asemenea, optimizarea raportului de transmisie, având drept rezultat un consum redus și o agilitate sporită. Servodirecția electrică REPS (Rack Assist Electric Power Steering – servodirecție asistată electric cu cremalieră), disponibilă pentru prima oară pentru modelului Insignia, asigură un grad suplimentar de confort.

Caracteristicile sale pot fi acum adaptate cu o și mai mare flexibilitate la fiecare situație de conducere. Un avantaj semnificativ al sistemului REPS este potenţialul pentru reducerea consumului de combustibil şi, de aici, o reducere a emisiilor CO2.

2.0 turbo 4×4: mai multă putere și un cuplu mai mare cu un consum redus

Noul model cu o putere mai mare cu 30 CP include motorul turbo de doi litri cu injecție directă împreună cu tracțiunea integrală 4×4 de ultimă generație. Acesta este disponibil cu transmisie manuală cu șase trepte de viteză sau transmisie automată.

Motorul dezvoltă o putere de 185 kW/250 CP și un cuplu maxim de 400 Nm (anterior 350 Nm). Acest sistem de propulsie puternic cu transmisie manuală poate accelera de la 0 la 100 km/h în doar 7,5 secunde. Viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h.

Unitatea turbo de 2 litri reprezintă o dovadă impresionantă a faptului că obținerea unei puteri mai mari și a unui consum redus de combustibil sunt posibile. Datorită unor măsuri de anvergură, precum utilizarea sistemului Start/Stop și a pneurilor cu rezistență redusă la rulare, inginerii Opel au reușit reducerea consumului de combustibil și a emisiilor de CO2 la 8,4 l/100 km, respectiv 197 g/km (anterior: 8,9 l/100 km, 209 g CO2/km).

Datorită creșterii în materie de putere și cuplu și sporirii caracteristicilor dinamice – reducând în același timp consumul de combustibil – modelul Insignia 2.0 turbo 4×4 se impune cu o performanță de vârf în segmentul de autovehicule premium de dimensiuni medii.

Sistemul Start/Stop de la Opel este disponibil cu multe variante de motorizare

Există și alte unități în afara celor două deja menționate care beneficiază de sistemul Start/Stop de la Opel. Unitatea turbo 2.0 de 62 kW/220 CP, cu tracțiune față și transmisie manuală cu șase trepte de viteză va fi disponibilă în curând împreună cu tehnologia inteligentă de reducere a consumului de combustibil – inclusiv panouri aerodinamice sub caroserie și pneuri cu rezistență optimizată la rulare.

Astfel, consumul de combustibil este redus cu 0,5 litri, la 7,6 litri per 100 km. Sistemul Start/Stop este în largul său în traficul urban, economisindu-se până la un litru la 100 de kilometri.

Drept urmare, emisiile de CO2 în ciclul mixt au fost reduse la 179 de grame față de valoarea precedentă de 189 de grame per kilometru.

Noi sisteme infotainment

Noile sisteme infotainment Navi 600 și Navi 900 Europa sunt cu mult superioare versiunilor anterioare bazate pe CD-uri sau DVD-uri în materie de gama de funcționalități disponibile. Toate hărțile sunt salvate pe carduri SD și pot fi adaptate astfel încât să respecte nevoile individuale ale fiecărui client.

Pe lângă punctele de interes standard (POI), pot fi descărcate puncte de interes suplimentare și stocate pe dispozitiv. Șoferul poate selecta anumite puncte și memora în agenda de contacte drept puncte de interes individuale. O altă opțiune practică: pe lângă cele mai rapide și cele mai scurte trasee, sistemul de navigație permite, de asemenea, selectarea traseelor cele mai economice, pe parcursul cărora consumul de combustibil este cel mai redus.

Sistemul Navi 900 Europa oferă de asemenea funcția de recunoaștere vocală și un jurnal de bord, acesta din urmă oferind posibilitatea de a separa călătoriile personale de cele de afaceri.

O funcție suplimentară de anunțare a punctelor de interes îl informează pe șofer cu privire la cele aflate în apropiere prin intermediul unui semnal sonor, prin afișarea unui text sau deschiderea unei ferestre pop-up. Începând cu varianta de echipare „Edition”, este disponibil, de asemenea, un sistem audio Infinity de calitate superioară.

Cameră video frontală Opel cu funcții suplimentare

Modelul Opel Insignia 2012 oferă, de asemenea, mai multe optimizări în materie de siguranță. Noua cameră video frontală Opel, utilizată până în prezent pentru identificarea semnelor de circulație și pentru mesajele de avertizare la părăsirea benzii de circulație, dispune acum și de funcția de indicare a distanței până la autovehiculul din față, măsurând în mod constant această distanță în secunde.

Această funcție este activată automat începând de la o viteză de 40 km/h și îl ajută pe șofer să evite coliziunile din spate. Avertizarea de coliziune frontală afișează un semnal vizual pe panoul de instrumente și emite un semnal sonor pentru a-l avertiza pe șofer cu privire la un impact iminent cu autovehiculul din față. Suplimentar, camera frontală disponibilă opțional împreună cu farurile AFL+ funcţioneată ca sistem de asistență pentru faza lungă.

Echipare premium: piele Nappa „Indian Night”

Insignia 2012 oferă, de asemenea, un nivel sporit de confort și eleganță. Opțional, este disponibilă tapițeria din piele „Indian Night” cu piele premium Nappa, care se evidențiază prin combinația dintre pielea neagră de înaltă calitate și cusăturile contrastante de culoarea elegantă a coniacului.

Exteriorul are un aspect rafinat datorită noului strat de lac metalizat de culoare închisă „Luxor”, care, în funcție de lumină, are reflexii albastre-violet. Silueta sportivă și elegantă a modelului Opel Insignia va fi completată în lunile următoare printr-o selecție de jante din aliaj cu un design impresionant.

Alain Visser, Vice Președinte Vânzări, Marketing și Servicii Post-Vânzare al Opel, spune despre potențialul comercial al modelului Opel Insignia: „Datorită noilor sale caracteristici, în special reducerea consumului de combustibil și ale emisiilor de CO2, modelul Insignia își va consolida poziția foarte bună din segmentul său, spre beneficiul clienților noștri.”

(Visited 7 times, 1 visits today)




Cartea de salvare a propriului autoturism






Alegeti si alte stiri                                                           






Articole din pagina principala





Modelul lunii


Autovehiculul lunii este Skoda 130 RS !



DIVERTISMENT AUTO

‘Porsche al Estului’: ŠKODA 130 RS – 40 de ani de pasiune pentru viteză



Povestea ŠKODA RS a început în 1974, cu mașinile de curse ŠKODA 180 RS și ŠKODA 200 RS. Legendara ŠKODA 130 RS din anii 1970 și 1980 a fost una dintre cele mai de succes mașini sport din acea perioadă. Producătorul de automobile din Republica Cehă a lansat ŠKODA Octavia RS drept primul model RS din noua eră, în 2000.

1974: ŠKODA 180 RS și 200 RS – mașini spectaculoase de curse

ŠKODA a utilizat pentru prima dată în 1974 abrevierea RS pentru a denumi un model. Automobilele de curse ŠKODA 180 RS și 200 RS sunt considerate a fi mașinile RS originare. Motivul dezvoltării lor a fost dorința de a concura în clasele prestigioase și de volum mai mare ale curselor auto, precum și dorința de a aduce pe pistele de curse mărci care aveau succes la vânzări la nivel internațional.

După o pregătire de numai o jumătate de an, în primăvara anului 1974, ŠKODA lansa trei modele supersport (un 180 RS și două 200 RS), care concurau pentru prima dată într-o competiție oficială de motorsport în luna iunie a aceluiași an, cunoscute apoi drept ŠKODA Rally. “Modelele ŠKODA 180 RS și 200 RS reprezentau intrarea mărcii în raliurile de înaltă clasă,” spune Michal Velebný, Restoration Workshop Manager la Muzeul ŠKODA ...









Mecanica si sfaturi tehnice


Stiri si informatii tehnice