Stiri auto si sfaturi tehnice pentru pasionati.


ŠKODA îşi prezintă noua sub-marcă iV pentru mobilitatea electrică

ŠKODA scrie un nou capitol în istoria sa 124 de ani: producătorul ceh de automobile intră în era mobilităţii electrice, lansând noua sa sub-marcă pentru mobilitatea electrică, iV. ŠKODA iV include atât dezvoltarea familiei de produse electrificate ale mărcii, cât şi un ecosistem special pentru soluţii de mobilitate. Ca parte a Strategiei 2025 a companiei, ŠKODA AUTO va investi două miliarde de euro în următorii cinci ani, în dezvoltarea de autovehicule electrice şi noi servicii de mobilitate. Este cel mai mare program de investiţii din istoria companiei.

Bernhard Maier, Preşedintele ŠKODA AUTO a declarat: „A sosit acum momentul potrivit pentru ca ŠKODA să intre în era mobilităţii electrice. Acum putem să îndeplinim cerinţele esenţiale pentru clienţii noştri: autonomii mari, încărcare rapidă şi, foarte important pentru ŠKODA, preţuri avantajoase. Aceste noi sisteme de propulsie vor deveni rapid o importantă parte a gamei noastre de modele, alături de motorizările pe benzină şi diesel. Anticipăm că până în 2025 acestea ne vor aduce aproximativ 25% din vânzări.” El a mai adăugat: „În ceea ce priveşte mobilitatea electrică, lansăm acum şi sub-brandul ŠKODA iV. Acesta va include toate modelele noastre, dar şi un ecosistem de ansamblu, conectat, care va simplifica mobilitatea electrică pentru clienţii noştri.”

Sub forma unei duble premiere mondiale, ŠKODA a prezentat două noi produse în Bratislava. Este vorba de modelul pur electric ŠKODA CITIGOe iV şi de hibridul plug-in ŠKODA SUPERB iV. Astfel mobilitatea electrică devine Simply Clever, oferind încărcare rapidă, autonomii mari şi preţuri accesibile.

Alături de crearea unei game electrificate, adică familia iV, producătorul dezvoltă şi un ecosistem de ansamblu conectat, destinat mobilităţii electrice. Printre altele, aici sunt incluse dispozitive wallbox de diferite puteri la preţuri accesibile. Acestea vor permite clienţilor să-şi încarce maşinile de acasă. Mai sunt incluse însă şi servicii on-line mobile ŠKODA Connect, care le permit clienţilor să beneficieze de servicii diverse, precum funcţia inteligentă de găsire a staţiilor de alimentare. În viitor, acest serviciu le va oferi clienţilor şi opţiunea de a-şi rezerva locul la staţia de încărcare preferată. Alt serviciu excelent este cardul ŠKODA e‑charge. Acest sistem cu un card unic le permite clienţilor să încarce şi plătească simplu în întreaga Europă, indiferent de ţara în care se află sau de furnizorul utilizat. Cei care conduc o ŠKODA electrificată se pot astfel bucura de flexibilitate maximă.

Inovaţie, ingeniozitate şi inspiraţie

Litera i din denumirea sub-mărcii noi simbolizează unele dintre calităţile datorită cărora modelele ŠKODA iV se evidenţiază pe piaţă, acestea fiind inovatoare şi ingenioase. Lansând iV, ŠKODA intră în era mobilităţii electrice şi oferă o combinaţie inteligentă de soluții personalizate pentru mobilitate, cu scopul de a satisface nevoile individuale ale clienţilor în cadrul acestui ecosistem pe deplin conectat. Totodată, automobilele ŠKODA iV sunt surse de inspiraţie. Astfel, noile modele electrica fascinează cu designul lor emoţional, cu o personalitate extrem de puternică. De asemenea, fiecare ŠKODA iV are propriul său caracter individual, deoarece sunt oferite numeroase linii de echipare şi posibilităţi de personalizare, cu care clientul îşi poate configura maşina sa după propriile preferinţe şi nevoi. Mai departe, modelele ŠKODA iV se disting prin modul intuitiv de operare, ceea ce adaugă şi mai mult confort pentru şofer. ‘V’ din ŠKODA iV vine de la vehicul.

Mobilitatea electrică reprezintă pilonul central al Strategiei ŠKODA 2025

În cadrul Strategiei 2025, ŠKODA şi-a definit liniile directoare pentru dezvoltarea viitoare a companiei. Elementul central al acestui program constă în transformarea companiei dintr-un producător auto tradiţional, într-o companie Simply Clever pentru oferirea celor mai bune soluţii de mobilitate. Astfel, digitalizarea şi intrarea mărcii în epoca mobilităţii electrice sunt aspectele-cheie ale Strategiei 2025. Alături de motorizările pe benzină şi diesel, marca îşi creşte astfel continuu proporţia modelelor electrificate în gama de modele ŠKODA şi anticipează că până în 2025 acestea îi vor aduce aproximativ 25% din vânzări.

ŠKODA se pregăteşte pentru aceste schimbări ample, în baza celui mai mare program al său de investiţii din toate timpurile. Deoarece, în următorii cinci ani, producătorul auto ceh va investi circa 2 miliarde de euro în sisteme alternative de propulsie şi în noi servicii de mobilitate, precum platformele de carsharing. Până la finele anului 2022, compania va lansa astfel peste 10 modele electrificate, care vor reprezenta baza familiei ŠKODA iV. Călcând pe urmele modelelor ŠKODA CITIGOe iV şi ŠKODA SUPERB iV, în 2020 vor fi lansate primele două modele pur electrice construite pe baza platformei modulare electrice MEB a Grupul Volkswagen. Unul dintre aceste modele va fi o versiune pentru producţia de serie a studiului SUV-coupé VISION iV.

ŠKODA va produce în Republica Cehă modelele iV, dar şi componente electrice pentru alte mărci ale Grupului

Începând cu acest an, compania va produce ŠKODA SUPERB iV la fabrica sa ultra-modernă, recent extinsă, din Kvasiny, Republica Cehă. Modelele pur electrice vor fi produse la fabrica din Mladá Boleslav, de asemenea din Republica Cehă. Suplimentar faţă de fabricarea de automobile electrice, începând din acest an, unitatea de producţie din Mladá Boleslav va produce şi componente electrice pentru modelele plug-in hibride ale mai multor mărci ale Grupului Volkswagen. ŠKODA îşi pregăteşte intens angajaţii pentru cerinţele mobilităţii electrice. Astfel, compania a instruit deja peste 11.000 de angajaţi în domeniul producţiei de automobile electrice. Prin aceasta, ŠKODA asigură locuri de muncă pe termen lung, în baza unui program extins de instruire şi calificare.

ŠKODA reduce emisiile de CO₂

Ca parte a Grupului Volkswagen, ŠKODA AUTO a aderat la obiectivul Acordului de la Paris în domeniul schimbărilor climatice. Acesta prevede limitarea creşterii temperaturii globale sub pragul de 2 grade. Astfel, intrarea mărcii ŠKODA în era mobilităţii electrice reprezintă şi un pilon important al strategiei sale de sustenabilitate, GreenFuture.

Producătorul auto îşi asumă responsabilitatea socială şi îţi stabileşte obiective ecologice concrete pentru produsele sale şi pentru producţia de automobile. Un exemplu ar fi reducerea emisiilor de CO2 ale flotei ŠKODA cu 30% între anii 2015 şi 2025. Trecerea de la motoarele cu ardere internă la cele electrice reprezintă un pas important în acest sens. Până la finele anului 2022, ŠKODA va fi adăugat astfel deja peste zece modele parţial sau complet electrificate în portofoliul său. Un alt obiectiv al companiei până la a doua jumătate a secolului viitor pentru producţia sa este ca aceasta să treacă la utilizarea în proporţie de 100% a energiei neutre din punctul de vedere al emisiilor de CO2. Un alt obiectiv ecologic şi economic în cursul electrificării gamei ŠKODA va consta în reciclarea şi reutilizarea bateriilor de tracţiune.

ŠKODA se implică astfel în susţinerea mobilităţii sustenabile chiar şi mai departe de producţia de automobile. Până în 2025, compania va investi aproximativ 32 de milioane de euro în dezvoltarea unei infrastructuri interne de încărcare cu aproape 7.000 de puncte de încărcare în interiorul şi în apropierea celor trei unităţi ale sale de producţie din Cehia: Mladá Boleslav, Kvasiny şi Vrchlabí.






Cartea de salvare a propriului autoturism






Alegeti si alte stiri                                                           






Articole din pagina principala





Modelul lunii


Autovehiculul lunii este Skoda 130 RS !



DIVERTISMENT AUTO

‘Porsche al Estului’: ŠKODA 130 RS – 40 de ani de pasiune pentru viteză



Povestea ŠKODA RS a început în 1974, cu mașinile de curse ŠKODA 180 RS și ŠKODA 200 RS. Legendara ŠKODA 130 RS din anii 1970 și 1980 a fost una dintre cele mai de succes mașini sport din acea perioadă. Producătorul de automobile din Republica Cehă a lansat ŠKODA Octavia RS drept primul model RS din noua eră, în 2000.

1974: ŠKODA 180 RS și 200 RS – mașini spectaculoase de curse

ŠKODA a utilizat pentru prima dată în 1974 abrevierea RS pentru a denumi un model. Automobilele de curse ŠKODA 180 RS și 200 RS sunt considerate a fi mașinile RS originare. Motivul dezvoltării lor a fost dorința de a concura în clasele prestigioase și de volum mai mare ale curselor auto, precum și dorința de a aduce pe pistele de curse mărci care aveau succes la vânzări la nivel internațional.

După o pregătire de numai o jumătate de an, în primăvara anului 1974, ŠKODA lansa trei modele supersport (un 180 RS și două 200 RS), care concurau pentru prima dată într-o competiție oficială de motorsport în luna iunie a aceluiași an, cunoscute apoi drept ŠKODA Rally. “Modelele ŠKODA 180 RS și 200 RS reprezentau intrarea mărcii în raliurile de înaltă clasă,” spune Michal Velebný, Restoration Workshop Manager la Muzeul ŠKODA ...









Mecanica si sfaturi tehnice


Stiri si informatii tehnice