Stiri auto si sfaturi tehnice pentru pasionati.


Apariţie de senzaţie: noul MINI cu Chrome Line Exterior Deluxe

Apariţie de senzaţie: noul MINI cu Chrome Line Exterior Deluxe

Are plăcerea condusului în gene – iar cromozomii se pare că sunt responsabili şi pentru apariţia uluitoare. Noul MINI este strălucitor oriunde ar merge, dar echiparea specială Chrome Line Exterior Deluxe îl transformă, în cele din urmă, într-un model cu totul irezistibil. De decenii, suprafeţele cromate au fost utilizate pentru faruri, stopuri şi conturul grilei radiatorului, precum şi pentru alte elemente caracteristice de design: în premieră, această particularitate este extinsă la întreaga caroserie.

Efectul este convingător instantaneu: prin Chrome Line Exterior Deluxe, MINI reflectă la nivel global conştientizarea estetică a mărcii.

Echiparea specială şi exclusivă, care a fost dezvoltată special pentru MINI Hatch cu trei uşi, va fi prezentată în premieră, la data de 1 aprilie 2015, unui grup restrâns de invitaţi.

Ca măsură de precauţie, MINI le-a specificat în mod expres fotografilor care vor fi prezenţi la eveniment că este obligatorie purtarea ochelarilor de soare şi că nu este permisă utilizarea bliţurilor ca urmare a reflecţiilor foarte puternice.

Echiparea specială Chrome Line Exterior Deluxe reprezintă continuarea constantă a principiului de design care a fost urmat încă de la lansarea versiuni clasice Mini în 1959. Cromul, ca întruchipare a detaliilor vizuale unice, a fost o parte a tradiţiei MINI la fel ca sentimentul go-kart şi instrumentul central din cockpit. Strălucirea sa sofisticată atrage atenţia asupra acelor particularităţi de design care au fost caracteristice pentru MINI de-a lungul deceniilor şi au creat originalul din segmentul premium al automobilelor de clasă mică.

MINI a obţinut, în cele din urmă, statutul unei opere de artă complet integrată. Prin urmare, întregul automobil ar trebui să aibă o suprafaţă cromată ca dotare opţională.

Noua dotare cu echipamente speciale va avea impact şi asupra proceselor de producţie de la uzina MINI din Oxford (Marea Britanie). Luminile halei vor fi reduse automat în timpul asamblării noului MINI Hatch (trei uşi) cu Chrome Line Exterior Deluxe.

Mai mult, viteza de funcţionare a benzii transportoare va fi redusă astfel încât angajaţii să aibă posibilitatea de a-şi verifica ţinuta şi frizura în reflexia caroseriei MINI.

(Visited 1 times, 1 visits today)




Cartea de salvare a propriului autoturism






Alegeti si alte stiri                                                           






Articole din pagina principala





Modelul lunii


Autovehiculul lunii este Skoda 130 RS !



DIVERTISMENT AUTO

‘Porsche al Estului’: ŠKODA 130 RS – 40 de ani de pasiune pentru viteză



Povestea ŠKODA RS a început în 1974, cu mașinile de curse ŠKODA 180 RS și ŠKODA 200 RS. Legendara ŠKODA 130 RS din anii 1970 și 1980 a fost una dintre cele mai de succes mașini sport din acea perioadă. Producătorul de automobile din Republica Cehă a lansat ŠKODA Octavia RS drept primul model RS din noua eră, în 2000.

1974: ŠKODA 180 RS și 200 RS – mașini spectaculoase de curse

ŠKODA a utilizat pentru prima dată în 1974 abrevierea RS pentru a denumi un model. Automobilele de curse ŠKODA 180 RS și 200 RS sunt considerate a fi mașinile RS originare. Motivul dezvoltării lor a fost dorința de a concura în clasele prestigioase și de volum mai mare ale curselor auto, precum și dorința de a aduce pe pistele de curse mărci care aveau succes la vânzări la nivel internațional.

După o pregătire de numai o jumătate de an, în primăvara anului 1974, ŠKODA lansa trei modele supersport (un 180 RS și două 200 RS), care concurau pentru prima dată într-o competiție oficială de motorsport în luna iunie a aceluiași an, cunoscute apoi drept ŠKODA Rally. “Modelele ŠKODA 180 RS și 200 RS reprezentau intrarea mărcii în raliurile de înaltă clasă,” spune Michal Velebný, Restoration Workshop Manager la Muzeul ŠKODA ...









Mecanica si sfaturi tehnice


Stiri si informatii tehnice