Asigurari RCA Ieftine 2017 Calculator RCA Ieftin la RCA Ieftin

Stiri si sfaturi tehnice auto.


Monthly Archives: December 2012

Informatii actualizate cu Noul Cod Rutier 2013

Noul Cod Rutier 2013 Noul Cod Rutier 2013 Nou Cod Rutier adaptat normelor europene Guvernul si Politia Rutiera vor sa schimbe Codul Rutier, pentru a-l alinia normelor europene si a spori siguranta in trafic. Vitezomanii sunt principalii vizati, daca vor fi interzise dispozitivele de detectare a aparatelor radar. Dar proiectul...
Read more

Audi RS6 Avant



Audi RS6 Avant

Audi RS6 Avant, lansat oficial

Audi RS6 Avant este ultima creaţie a quattro GmbH, divizia supersport Audi, responsabilă de pregătirea modelelor din Ingolstadt pentru lupta cu modelele “M” de la BMW şi AMG de la Mercedes-Benz.

Urmând trendul actual de micşorare a capacităţii cilindrice a automobilelor, Audi a decis ca noul RS6 Avant să beneficieze de un motor V8 bi-turbo în defavoarea vechiului V10 bi-turbo de provenienţă Lamborghini aflat pe generaţia anterioară a modelului.

Astfel, producătorul din Ingolstadt s-a concentrat pe adaptarea propulsorului 4.0 TFSI, aflat pe modelele “S” din gamă, pentru a face faţă solicitărilor extreme la care este supus un model ca RS6 Avant.

Detalii tehnice si motorizari disponibile

Beneficiind de aportul de informaţii adus de multiplele participări în cursele de anduranţă, motoriştii Audi au schimbat arhitectura acestui V8 astfel : cele două turbine, intercoolerul şi evacuarea au fost montate în unghiul V-ului, iar galeria de admisie a fost poziţionată pe exterior. Aceste modificări asigură un design compact al motorului, crescând în acelaşi timp valorile pentru putere şi cuplu motor.

Propulsorul Audi livrează 560 CP între 5.700 şi 6.700 Rpm şi un cuplu de 700 Nm, disponibil pe o plajă de turaţii cuprinsă între 1.750 şi 5.500 Rpm. Cuplat sistemului quattro printr-o cutie de viteze tiptronic, V8-ul accelerează maşina până la 100 km/h în 3.9 secunde şi oferă o viteză maximă limitată electronic la 250 km/h. Opţional se pot achiziţiona pachetele “Dynamic” sau “Dynamic plus”, ce cresc viteza maximă la 280, respectiv 305 km/h.

Pentru a se asigura că automobilul teuton are şi valori decente ale consumului, Audi a adoptat pentru motorul acestuia tehnologia COD (Cylinder on demand), care opreşte funcţionarea cilindrilor 2, 3, 5 şi 8 atunci când maşina circulă cu viteză mică sau medie.

În cazul accelerării bruşte, sistemul se dezactivează iar motorul se întoarce la configuraţia de V8 funcţional în câteva sutimi de secundă. Împreună cu optimizarea parametrilor motorului, această tehnologie îi asigură Audi-ului un consum de doar 9.8 litri pentru 100 km parcurşi.

Pentru a îmbunătăţi manevrabilitatea, Audi a dotat maşina cu un şasiu adaptat special greutăţii maşinii (cu 100 kg mai uşoară decât generaţia anterioară), suspensie pneumatică adaptivă şi frâne mai performante. Ca opţionale se pot comanda frânele ceramice şi o suspensie sport ce beneficiază de sistemul Dynamic Ride Control (DRC).

Design

La capitolul aspect exterior, maşina a suferit o serie de modificări menite să o diferenţieze de restul modelelor din gamă şi în acelaşi timp să fie pe măsura performanţelor oferite. Astfel, RS6 Avant are în partea frontală un spoiler nou, cu prize de aer mai mari, o grilă a radiatorului în care a fost integrată inscripţia “quattro”, aripi evazate pe lateral iar la nivel dorsal remarcăm un eleron mai accentuat şi un difuzor de aer încadrat de celebrele evacuări ovale. Nu lipsesc nici discretele logo-uri “RS”, poziţionate cu mare grijă pentru un efect vizual puternic.

În interior, remarcăm cu uşurinţă tenta sport dată de Audi modelului prin folosirea de materiale specifice motorsportului (ornamente din fibră de carbon), dar şi orientarea discretă a cockpit-ului spre şofer, acesta fiind principalul beneficiar al performanţelor maşinii. RS6 beneficiază de un noul volan multifuncţional, teşit în partea de jos, pedalier şi controale ale sistemului MMI cu finisaje din aluminiu şi scaune sport mai profilate, cu inscripţia RS6 în standard.

Sursa: Adevarul