Nissan GT-R concureaza cu Michelle Jenneke @Sydney
Jeremy Clarkson, celebrul prezentator al emisiunii Top Gear, propune o intrecere mai putin obisnuita. Intre un super Nissan GT-R si finalista Olimpiadei de Tineret din 2010, atleta Michelle Jenneke. Aceasta intrecere a avut loc in cadrul Top Gear Festival la Sydney
Oare care este mai rapid – Nissan GTR sau sportiva? Jeremy incerca sa afle rapsunsul. Nu vi-l spun, va las pe voi sa aflati ….
Dodge a prezentat modelul Charger SRT Hellcat, cel mai puternic sedan produs în număr mare. La scurtă vreme după lansarea bestialului Challenger SRT Hellcat, americanii de la Dodge au făcut un pas mai departe şi au lansat şi versiunea apocaliptică a celuilalt model celebru în lumea pasionaţilor de clasice americane: Charger.
Transformat odată cu ultima generaţie într-un sedan, Charger a primit foarte subtil (şi neaşteptat) un transplant de cord de la fratele coupe, Challenger SRT Hellcat. Astfel, conform yankeilor, Dodge oferă în acest moment cel mai puternic sedan de pe piaţă, V8-ul HEMI supraalimentat punând la roată 707 CP şi 880 Nm dintr-o cilindree de 6.2 litri afirma Adevarul.
Dodge Charger Pursuit AWD
În teorie, Charger Hellcat devine cea mai rapidă berlină de pe piaţă, etalonul fiind reprezentat de acceleraţiile în linie dreaptă, specifice continentului american: 0-100 km/h în 3.7 secunde, 0-400 metri (1/4 mile) în 11 secunde şi o viteză maximă de 328 km/h. Toate acestea sunt posibile în ciuda greutăţii destul de ridicate, de 2.114 kilograme, ceea ce i-a determinat pe americani să declare acest model drept “cel mai agil, rapid şi puternic sedan aflat în producţia de serie pe plan mondial, respectiv cel mai capabil şi tehnologic avansat muscle-car cu patru portiere din Statele Unite” (Tim Kuniskis, CEO Dodge)
Charger SRT Hellcat va fi disponibil pentru comandă în prima parte a anului 2015, la un preţ estimativ de 60-70.000 de dolari (preţ calculat raportat la fratele Challenger Hellcat) şi conform dezminţirilor CEO-ului Dodge, Tim Kuniskis, nu va fi limitat la o producţie de 1.200 de exemplare.
BMW M235i “Coupe Drift Mob”, proiect pornit de la o echipa condusa de un roman
BMW Seria 2 Coupé a dus plăcerea condusului, atât de specifică mărcii, spre o nouă dimensiune. Cel mai sportiv automobil din segmentul premium al clasei compacte fascinează prin tehnologia puternică a transmisiei şi prin agilitatea deosebită a caracteristicilor de manevrabilitate. BMW M235i Coupé (consum mediu mixt: 8,1 l/100 km, emisii CO2: 189 g/km), care oferă o experienţă foarte intensă a dinamicii superioare, a realizat recent o performanţă spectaculoasă în centrul metropolei sud-africane Cape Town. Străzile oraşului au devenit scena unui “drift mob show”, în care protagoniştii au fost BMW M235i Coupé, piloţii-cascadori profesionişti şi un echipaj de la Hollywood care a documentat imaginile senzaţionale într-un videoclip. La 30 iulie 2014, clipul cu acest drift mob realizat de modelele BMW M Performance a avut premiera online pe noua platformă de comunicare www.bmw.com/BMWstories.
Piloţi-cascadori profesionişti şi coordonatorul de cascadorii de la Hollywood, Mic Rodgers (“The Fast and the Furious”), au pus în scenă un drift show cu o coregrafie perfectă în centrul metropolei din Africa de Sud – vedetele acţiunii din clip sunt modele BMW M Performance, iar premiera a avut loc pe platforma online www.bmw.com/BMWstories, la 30 iulie 2014.
Flash mob a devenit o obişnuinţă de ceva timp, dar drift mobul este o inovaţie adevărată, pentru că necesită calităţi speciale la volan şi un automobil cu adevărat excepţional. Ambele atribute au fost reunite la Cape Town. Cinci BMW M235i Coupé, de culoare Melbourne Red, au fost conduse prin oraş, transformând brusc şi aparent spontan un sens giratoriu într-un studio de film. Automobilele au fost pilotate de cinci dintre cei mai buni şi cei mai experimentaţi piloţi-cascadori din lume, iar întâlnirea a fost înregistrată pentru posterioritate de legenda Hollywoodului, Mic Rodgers (“The Fast and the Furious”). Rezultatul este un videoclip bine regizat, cu fum de cauciucuri şi acel sentiment special de fiori – dar fără vreo limită de vârstă.
Secretele proiectului, o idee pornită de la o echipă condusă de un român
Idea proiectul din Africa de Sud a apărut în timpul pregătirii de lansare a noului model, în echipa condusă de românul Thomas Ebner, Product Manager BMW Seria 2.
„Este, de fapt, unul din multele proiecte pe care le gândisem pentru promovarea Seria 2 Coupe la lansare. Am vrut să arătăm abilităţile dinamice modelului care se bazează pe un concept sportiv perfect: tracţiune spate, distribuirea maselor între punţi în raport 50:50, caroserie foarte rigidă, direcţie precisă şi propulsorul cu tehnologia premiată BMW TwinPower Turbo. În acelaşi timp, cred că am putut să dovedim cât de distriactivă este o asemnea maşină, cât de autentică este plăcerea de a conduce la BMW Seria 2 Coupe.
Coregrafia pe care o vedem este realizată de unii din cei mai buni piloţi de drift din lume şi ne bucurăm că au fost alături de noi şi s-au simţit aşa de bine. Dar Seria 2 Coupe oferă multă distracţie şi o experienţă spiortivă în mâinile oricărui şofer. Pe scurt, BMW Seria 2 Coupe se conduce excelent şi noi am vrut să demonstrăm asta într-un mod spectaculos,” a explicat Ebner.
Acţiunea drift mob din Cape Town: cei mai buni piloţi de la Hollywood la volanul celui mai agil automobil din clasa compactă.
Caracteristicile BMW Seria 2 Coupé sunt unice în clasa compactă şi oferă substanţa din care drift mobul şi-a extras fascinaţia. În cele din urmă, întâlnirea din sensul giratoriu din Cape Town a avut un singur scop – o colaborare pentru un drift filmat cinematografic, realizat prin supravirări intenţionate şi bine controlate în timpul unor manevre foarte dinamice de virare. Astfel, la castingul pentru rolul principal, alegerea imediată a fost BMW M235i Coupé. Echipat cu motor cu şase cilindri dispuşi în linie, cu tehnologie M Performance TwinPower Turbo, cu transmisie a puterii către puntea spate şi cu distribuţie echilibrată a maselor, automobilul care dezvoltă 240 kW/326 CP oferă premisele ideale pentru plăcerea condusului demnă de un film. Şi cu adevăraţi maeştri la volan, derapajul controlat al punţii spate a devenit imediat un “dans de formare” pe asfalt, cu o coregrafie artistică.
Piloţilor nu le-a luat mult timp pentru a se obişnuit cu BMW M235i Coupé. “Este fascinant de simplu să realizezi un drift curat cu acest automobil”, a declarat Rhys Millen, pilot-cascador profesionist din Noua Zeelandă, care a fost campion Formula Drift în 2005 şi care de peste un deceniu a realizat cascadorii spectaculoase pe patru roţi pentru cele mai importante producţii de la Hollywood. “Distribuţia maselor, direcţia, frânele – totul este simplu şi perfect pentru acest scop.” Şi colegul său suedez, Samuel Hübinette – fost pilot de turisme şi deţinătorul recordului de titluri în Formula Drift Championships, a completat: “Automobilul are ampatamentul potrivit, o suspensie bună şi este reglată excelent”.
Entuziasmul piloţilor profesionişti vizavi de caracterul dinamic al BMW M235i Coupé nu a fost o surpriză. Agilitatea maximă, cel mai înalt nivel de precizie a manevrabilităţii şi caracterul emoţional sunt atributele specifice ale unui automobil BMW M Performance. BMW M235i Coupé combină puterea motorului de 3,0 litri, cu şase cilindri dispuţi în linie, care furnizează dezvoltarea puterii până la limita superioară a turaţiilor cu tracţiunea spate şi un echilibru aproape perfect al distribuţiei maselor pe punţi (50:50). În plus, cunoştinţele vaste pe care BMW M GmbH le deţine în motorsport au fost utilizate pentru a regla tehnologia suspensiei specifică modelului şi echilibrul aerodinamic al caroseriei cu calităţile de performanţă ale motorului. Au rezultat caracteristici generale de performanţă fascinante prin care BMW M235i Coupé a obţinut proprietăţile de manevrabilitate care sunt controlabile cu precizie până la limita superioară.
Clipul drift mobului pe internet: echipa de la Hollywood a creat povestea BMW cu BMW M235i Coupé în rolul principal.
În dorinţa de a oferi o experienţă captivantă a performanţelor BMW M235i Coupé, atât cascadoriile, cât şi scenele au fost realizate în conformitate cu scenariul. Echipele de cascadori şi de producţie de la Hollywood şi-au ocupat locurile în cockpiturile automobilelor şi în spatele camerelor de filmare – cu toţii au fost coordonaţi de Mic Rodgers şi Riley Harper, care de-a lungul carierelor au fost implicaţi în filmele din seria “The Fast and the Furious”, dar şi în succese de box office precum “Iron Man” şi “The Dark Knight Rises”.
Ei au condus o echipă de piloţi care au transformat fiecare apăsare a acceleraţiei, fiecare mişcare a pedalei de frână şi cea mai mică schimbare a unghiului de direcţie într-o coregrafie perfectă de balansări ale spatelui, uzură a cauciucului şi “semnale de fum” din partea anvelopelor. Pe lângă Rhys Millen şi Samuel Hübinette, echipa de piloţi pentru drift mob a inclus alţi doi piloţi de succes în Formula Drift, Conrad Grunewald şi Daijiro Yoshihara, precum şi pe cascadorul Rich Rutherford, care a fost implicat până acum în aproape 200 de filme. Pentru coordonatorul cascadorilor, Riley Harper, acest cvintet a fost alegerea ideală: “A fost o echipă bine coordonată, în care fiecare membru a ştiut cu exactitate cum şi unde se îndreaptă ceilalţi”.
Dar surpriza a fost şi mai mare pentru trecătorii care au asistat la spectacolul neaşteptat de drift la un sens giratoriu din Cape Town, zonă ce a fost închisă complet cu puţin înainte de eveniment. Ei nu au realizat ce se petrece până nu au apărut vehiculele cu camerele de filmare – spectacolul de pilotaj, aparent spontan, a fost în realitate o scenă regizată cu precizie. Fiecare manevră din drift mob a fost realizată conform planului, fără a se utiliza trucuri computerizate sau alte forme de postprocesare a imaginilor – cu ajutorul sentimentului inconfundabil oferit de reacţiile BMW M235i Coupé.
Clipul filmat la Cape Town a fost lansat pe noua platformă de comunicare online www.bmw.com/BMWstories în data de 30 iulie 2014. Pe platformă, fanii mărcii se pot familiariza cu diversitatea gamelor de modele BMW, dar au şi posibilitatea de a împărtăşi propriile experienţe sub formă de imagini sau videoclipuri. În paralel cu premiera clipului cu drift mob, alte filmuleţe au fost prezentate online, inclusiv imagini “behind the scenes” despre spectacolul din Cape Town şi un tutorial spectaculos intitulat “Rhys Millen’s guide to high precision driving” (Ghidul lui Rhys Millen pentru un pilotaj precis). În acesta, pilotul-cascador din Noua Zeelandă se află la comenzile unui BMW M235i Coupé şi oferă o demonstraţie impresionantă despre cum potenţialul dinamic al automobilului BMW M Performance poate fi exploatat în siguranţă şi cu maximum de plăcere a condusului.
Va invitam sa va delectati cu un drive test Audi R8 in Brasov si imprejurimi.
Fiind prima maşină Audi cu motor amplasat central, R8 combină experienţa câştigată de Audi în numeroasele curse din motor-sport, cu un design de excepţie.
Designul este influentat de grila vopsita in culoare neagra, de extensia din carbon a spoilerului fata, de luminile LED pentru toate blocurile optice, de prizele de aer laterale din fibra de carbon si de noile carcase ale oglinzilor laterale.
Nu lipsesc nici logo-urile speciale, eleronul din fibra de carbon, tevile de evacuare inglobate in spoilerul posterior, stopurile pe fundal negru si nici jantele de 19 inch din aliaj.
1,9 m lăţime, 4,43 m lungime şi 1,23 m înălţime – acestea sunt proporţiile unei adevărate maşini sportive. Ampatamentul de 2,65 m oferă spaţiul pentru cabina foarte confortabilă, iar propulsorul montat longitudinal în spatele ei. În spatele uşilor, deflectoarele de aer de mari dimensiuni asigură răcirea motorului V8.
Propulsorul de 4,2 litri, cu 8 cilindri şi injecţie directă de benzină, dezvoltă 420 CP. Cuplul de 317 Nm este obţinut la turaţii de 4.500 – 6.000 rpm. Şi nu mai puţin de 90% din acest cuplu este menţinut constant pe o mare plajă de turaţii: de la 3.500 până 7.600 rpm.
Drept rezultat al acestor calităţi, propulsorul cu 8 cilindri asigură performanţele optime în orice situaţii. Acceleraţia de la 0-100 km/h este de 4,6 secunde, viteza maximă fiind de 297 km/h.
Inginerii din Ingolstadt s-au preocupat si de resursele oferite de propulsorul V10 de 5.2 litri, care a fost modificat pentru a livra un total de 560 de cai putere. Cuplul motor a crescut si el cu 10 Nm, pana la 540 de Nm si este disponibil de la 6500 de rotatii.
Motorul cu 10 cilindri şi o cilindree de 5,2 litri dezvoltă o putere de 386 kW (525 CP) şi un cuplu maxim de 530 Nm, asigurând performanţe dinamice impresionante. Datorită tehnologiilor de ultima generaţie Audi, precum sistemul de tracţiune integrală quattro, caroseria uşoară din aluminiu, farurile construite integral cu tehnologie LED şi designul impresionant, Audi R8 V10 5.2 FSI quattro ocupă întotdeauna primul loc în faţa concurenţei.
Pentru a se putea ridica la nivelul celor mai pretentiosi clienti, R8 a fost supus unui proces intens de reducere a masei, rezultatul fiind 100 de kilograme in minus.
Apasati Play pentru a vedea un drive test cu un Audi R8 in Brasov si Poiana Brasov.
Editorialul este realizat de Cristi Preda si Alex Rusu. Sursa: YouTube
Dacia celebreaza 10 ani de Logan cu o ediţie limitată concepută special pentru Romania
Dacia aniversează 10 ani de Logan cu o ediţie limitată concepută special pentru România
Au trecut 10 ani din iunie 2004, când Preşedintele Director General al Grupului Renault de la acea vreme, Louis Schweitzer, prezenta în faţa a 500 de reprezentanţi ai presei internaţionale, reuniţi la Technocentre, modelul Logan. În tot acest timp, berlina construită la Piteşti a devenit un etalon internaţional şi un obiect de studiu pentru concurenţă, precum şi principalul vector de imagine al unui segment “low-cost” care a crescut exponenţial chiar şi în timpul crizei economice.
Dacia Logan, principalul vector de imagine al segmentului compact low-cost şi modelul care a readus Dacia la un nivel extrem de ridicat, devenind un etalon al industriei auto europene, a sărbătorit 10 ani de existenţă prin lansarea unei ediţii limitate, disponbilă exclusiv pe piaţa autohtonă
Excelentul raport calitate preţ a pus chei de Logan în mâinile a 1.400.000 de clienţi din 42 de ţări ale lumii, din Nordul Europei, până în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, fără a uita Oceania şi America Centrală şi de Sud.
Cu ocazia aniversării, inginerii Dacia au pregătit o serie limitată denumită sugestiv „LOGAN 10 ANI”, dezvoltată pe baza nivelului de echipare Lauréate. Aceasta se prezintă publicului cu evoluţii exterioare atractive, dintre care putem enumera proiectoarele faţa dublu optice, sistemul de semnalizare pe oglinzile retrovizoare, protecţii laterale de culoare neagră pentru portiere, o mască de culoare roşu închis pentru blocurile optice spate, o baghetă de decor de culoare neagră pentru bara de protecţie spate, precum şi jante din oţel, de 16 inci.
Interiorul beneficiază de o tapiţerie şi o ambianţă nouă, precum şi de o planşă de bord complet schimbată, dominată de consola centrală care încorporează un echipament prezent în premieră pe marca Dacia şi dedicat exclusiv clienţilor din România, respectiv aerul condiţionat cu reglare automată.
Clienţii se vor bucura şi de alte schimbări interioare în materie de design şi echipamente, dintre care amintim consola centrală « Noir Brillant », gurile de aerisire centrale dreptunghiulare cu contur crom satinat, spaţiu de depozitare închis in partea superioara a planşei de bord, geamurile electrice faţă cu impuls pe partea şoferului (comenzile sunt acum pe portierele uşilor din faţă), geamurile electrice spate (comenzi pe portierele uşilor din spate dar şi pe consola centrala).
Opţional, clienţii pot achiziţiona sistemul Medianav cu harta Europei, regulatorul cu limitator viteză (cruise control) şi volanul îmbrăcat în piele.
Seria limitată „LOGAN 10 ANI” va fi echipată cu două tipuri de motorizări: unul pe benzină (1.2 16V 75 CP) şi un altul pe motorină (1.5 dCi 75 CP). Din punct de vedere al preţurilor, acestea sunt de 9.400 Euro (TVA inclus) în cazul motorizării pe benzină şi de 11.300 Euro (TVA inclus) pentru motorizarea diesel.
De unde provine sigla Audi si ce inseamna cele patru cercuri din sigla Audi ? Semnul Audi – cele ‘Patru cercuri’ – simboliza in 1932 fuziunea celor patru contructori de automobile Audi, DKW, Horch si Wanderer. In 1969 Auto Union GmbH a fuzionat mai departe cu NSU Motorenwerke AG. O privire de ansamblu asupra radacinilor Audi AG:
Horch
La sfarsitul secolului 19 deja existau in Germania cateva firme ce construiau automobile. Una dintre ele se numea August Horch & Cie, si fusese fondata pe 14 noiembrie 1899 in Köln. August Horch a fost pionierul tehnicii de constructie a autovehiculelor. Inainte de a porni aceasta actiune pe cont propriu, el a condus timp de trei ani constructia de automobile la Karl Benz in Mannheim. In 1904, August Horch a deschis propria sa intreprindere langa Zwickau si a afisat-o la bursa de valori. Deja in 1909, August Horch a parasit compania. De aici, a fost preluata si introdusa in notiunea Audi.
Audi
Horch si-a pierdut dreptul legal de a folosi numele companiei pe care a fondat-o in data de 16 iulie 1909 in Zwickau. A dat numele companiei sale Audiwerke GmbH, inlocuind cuvantul german „horch! ” cu latinescul audi care inseamna exact acelasi lucru. Numele acesta nou a fost dat efectiv in 25 aprilie 1910.
Wanderer
Ambii mecanici Johann Baptist Winklhofer si Richard Adolf Jaenicke au deschis din 1885 un atelier de reparatii pentru biciclete situate in Chemnitz. Putin timp mai tarziu au inceput sa construiasca ei insusi biciclete foarte cautate vandute cu numele de Wanderer. Din 1896 firma a luat numele de Wanderer Fahrradwerke AG. In 1902 a fost construita prima motocicleta Wanderer. Ideea extinderii la productia de automobile a fost infaptuita in 1913. Un automobil compact pentru doua persoane cu un design aparte ce inspira numele de “Papusica” a deschis deceniul traditiei constructoare de automobile Wanderer.
DKW
La origine sub numele de Rasmussen & Ernst fondata in 1902 in Chemnitz, productia companiei a inceput in 1907 in Zschopau. Rasmussen a lucrat pe un vehicul actionat cu aburi („DampfKraftWagen”) de unde au venit si initialele DKW folosite. In 1919 fabrica de motoare a fost redefinita intr-o companie constructoare de motoare mici in doi timpi, care de la 1922 a produs motociclete de success sub numele DKW. In 1928 a aparut pe piata prima masina mica DKW.
Auto Union AG, Chemnitz
In 29 iunie 1932 cele 4 branduri Audi, DKW, Horch si Wanderer s-au unit pentru a crea Auto Union AG care-si avea sediul in Chemnitz. Auto Union AG a fost din momentul fondarii al doilea concern constructor de autovehicule din Germania. Semnul marcii indica patru cercuri intrepatrunse, care trebuiau sa semifice uniunea celor patru firme fondatoare. Semnele marcilor Audi, DKW, Horch si Wanderer au fost pastrate.
Fiecare din cele patru firme a pastrat in interiorul concernului un segment de piata specific: DKW – motociclete si masini compacte; Wanderer – automobile de clasa mijlocie; Audi – automobile din clasa superioara a segmentului mijlociu; Horch – automobile de lux din clasa superioara.
Auto Union GmbH, Ingolstadt
Dupa terminarea celui de-al doilea Razboi Mondial, in 1945, Auto Union AG era situata intr-o zona ocupata de catre Uniunea Sovietica. Angajatii manageriali ai companiei au plecat spre Bayern, unde in 1949 s-a fondat o noua Auto Union GmbH, mai exact in Ingolstadt unde a continuat traditia constructoare de automobile a celor patru cercuri.
In prima instanta au fost construite produsele DKW ce trecusera testul timpului cu motoarele in doi timpi – motociclete, autoturisme personale si transportoare compacte – cu insemnul celor patru cercuri. In 1965 a aparut pe piata un nou model Auto Union ce avea un motor in patru timpi pentru prima data dupa razboi. Incepuse o noua era ce cerea la randul ei o noua prezentare: numele plin de traditie Audi a renascut. Putin mai tarziu, ultimul DKW in doi timpi a parasit banda de productie din Ingolstadt. De atunci inainte acolo erau construite noile modele Audi cu motoare in patru timpi. In acelasi timp, o noua era a pornit si din alta privinta. Din 1965, concernul Volkswagen apartine de compania din Ingolstadt.
‘Porsche al Estului’: ŠKODA 130 RS – 40 de ani de pasiune pentru viteză RS: conform istoricilor mărcii, pasionații ŠKODA asociază aceste inițiale, care înseamnă Rally Sport, cu automobilele foarte sportive, stilate și dinamice. Povestea ŠKODA RS a început în 1974, cu mașinile de curse ŠKODA 180 RS și ŠKODA...
Va invitam sa va delectati cateva secunde cu un test demontrativ al unui sofer de tir rus, care impresioneaza cu abilitatile sale de sofer de tir. In cadrul video-ului puteti vedea cum face slalom printre jaloane cu un tir cu remorca.
Actiune Brigada Rutiera – Autospeciale neinscriptionate – Video Politia Rutiera
De mult era asteptata o astfel de initiativa a Politiei Romane prin care se poate monitoriza prin masini civile traficul si respectarea regulilor de circulatie. Ideal este implicarea a mai multor vehicule civile speciale ale Politiei, in toate orasele Romaniei.
In urma actiunii au fost sanctionati 45 de conducatori auto, iar valoarea totala a sanctiunilor contraventionale a depasit suma de 18.000 lei.
Designerii de la Mercedes s-au pus pe treaba si au realizat un nou concept GT. Si-au lasat imaginatia sa zburde si au scos un supercar spectaculos. Singura problema: masina nu este reala, ci a fost creata pentru noul joc Sony, Gran Turismo 6.
Pentru jocul Gran Turismo 6, care urmeaza sa fie lansat de curand pe piata, cei de la Sony au rugat mai multi producatori auto sa propuna concepte plecand de la tema „Vision Gran Turismo”.
Pana acum nu se stie ce alte marci au mai fost invitate sa-si dea drumul la imaginatie pentru acest joc, dar urmarind propunerea Mercedes nu putem decat sa speram ca vor urma concepte cel putin la fel de spectaculoase.
Iata si o galerie video cu spectaculosul concept Mercedes!