Stiri auto si sfaturi tehnice pentru pasionati.


Înalta Curte de Casație și Justiție a dat undă verde la parcarea pe interzis. Utilajul de ridicări al RAT, trecut pe linia moartă

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat undă verde la parcarea pe interzis. Utilajul de ridicări al RAT, trecut pe linia moartă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat frâu liber parcării pe „interzis”. Încă de la finele lunii mai magistraţii ÎCCJ au decis că legislaţia după care se ridică maşinile parcate neregulamentar nu este bună. Decizia a fost publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial şi stabileşte foarte clar că procedurile de ridicare a autovehiculelor parcate neregulamentar nu pot fi reglementate prin hotărâri ale consiliilor locale, aşa cum se întâmpla până acum şi la Braşov. Practic, prin decizia ÎCCJ, toate hotărârile emise de autorităţile locale în acest scop au fost lovite de nulitate şi va fi nevoie de o lege emisă de Guvern care să reglementeze aceste activităţi.

În Braşov, de activitatea de ridicare a maşinilor s-a ocupat din octombrie 2010 RAT Braşov, după ce iniţial acest serviciu era asigurat de către două firme private. Potrivit Regulamentului aprobat de Consiliul Local la acea vreme, erau ridicate vehiculele staționate neregulamentar, cele ce blochează drumurile de acces în parcările de reședință, precum și cele ce încalcă restricțiile temporare de staționare, deszăpezire, salubrizare, a executării unor lucrări ori în situațiile în care se impune eliberarea de vehicule a unor străzi, zone sau piețe afirma BizBrasov

De la 25 e maşini ridicate pe zi, la doar 3

Până în 5 august 2011, când procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus percheziţii la sediul Regiei Autonome de Transport, precum şi la sediile celor două firme care prestau această activitate, erau ridicate, în medie, 25 de maşini pe zi. În schimb, după declanşarea anchetei, se mai ridicau doar câte trei maşini pe zi, poliţiştii fiind mai precauţi în ceea ce priveşte emiterea deciziilor de ridicare şi fiind luate de pe străzi doar maşinile care încurcau cu adevărat circulaţia.

Acum practic, dacă un şofer îşi va lăsa maşina în drum şi va împiedica traficul – cum s-a întâmplat destul de recent pe strada Prundului când din cauza unei dube parcate necorespunzător a fost nevoie de devierea traseului mijloacelor de transport în comun, care nu putea trece pe lângă autovehicul – nu se va mai putea acţiona pentru ridicare maşinii, ci va trebui aşteptat proprietarul acesteia, care se va alege doar cu amenda, dar nu va putea fi sancţionat şi pentru disconfortul creat celorlalţi şoferi.

Sancţiuni mai blânde

După ce pe 25 mai 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admisese recursul în interesul legii, formulat de Avocatul Poporului, referitor la ridicarea maşinilor parcate neregulamentar, reprezentanţii Regiei au precizat că vor mai ridica maşini doar dacă există solicitări din partea Poliţiei Rutiere. Acum singurele sancţiuni pentru cei care parchează pe interzis pot fi aplicate de către agenţii de la Poliţia Rutieră, în conformitate cu prevederile Codului Rutier. Cei care sunt nemulţumiţi de cum parchează unii şoferi, pot sesiza şi Poliţia Locală, agenţii Serviciului Rutier din cadrul acesteia putând aplica sancţiuni, de exemplu, în cazul staţionării/opririi autovehiculelor pe trotuar, dacă a rămas mai puţin de un metru liber din trotuar pentru circulaţia pietonală. Sancţiunea de ridicare a autovehiculelor era însă mult mai usturătoare pentru şoferii indisciplinaţi, doar pentru recuperarea maşinii taxa fiind de 380 de lei la Braşov, la care se adăuga şi cuantumul amenzii. Numai dacă agentul constatator era mai indulgent se putea scăpa doar cu un avertisment.

Sursa foto: MediaFax

(Visited 3 times, 1 visits today)




Cartea de salvare a propriului autoturism






Alegeti si alte stiri                                                           






Articole din pagina principala





Modelul lunii


Autovehiculul lunii este Skoda 130 RS !



DIVERTISMENT AUTO

‘Porsche al Estului’: ŠKODA 130 RS – 40 de ani de pasiune pentru viteză



Povestea ŠKODA RS a început în 1974, cu mașinile de curse ŠKODA 180 RS și ŠKODA 200 RS. Legendara ŠKODA 130 RS din anii 1970 și 1980 a fost una dintre cele mai de succes mașini sport din acea perioadă. Producătorul de automobile din Republica Cehă a lansat ŠKODA Octavia RS drept primul model RS din noua eră, în 2000.

1974: ŠKODA 180 RS și 200 RS – mașini spectaculoase de curse

ŠKODA a utilizat pentru prima dată în 1974 abrevierea RS pentru a denumi un model. Automobilele de curse ŠKODA 180 RS și 200 RS sunt considerate a fi mașinile RS originare. Motivul dezvoltării lor a fost dorința de a concura în clasele prestigioase și de volum mai mare ale curselor auto, precum și dorința de a aduce pe pistele de curse mărci care aveau succes la vânzări la nivel internațional.

După o pregătire de numai o jumătate de an, în primăvara anului 1974, ŠKODA lansa trei modele supersport (un 180 RS și două 200 RS), care concurau pentru prima dată într-o competiție oficială de motorsport în luna iunie a aceluiași an, cunoscute apoi drept ŠKODA Rally. “Modelele ŠKODA 180 RS și 200 RS reprezentau intrarea mărcii în raliurile de înaltă clasă,” spune Michal Velebný, Restoration Workshop Manager la Muzeul ŠKODA ...









Mecanica si sfaturi tehnice


Stiri si informatii tehnice